8.8 C
London
Wednesday, October 28, 2020

Cel mai mare “somn” capturat de un pescar din Marea Britanie

- Advertisement -
- Advertisement -

[quote_box_center]Un pescar din Marea Britanie a reuşit să prindă unul dintre cele mai mari exemplare de somn capturate vreodată în Regatul Unit[/quote_box_center]

Alex Fanshawe, în vârstă de 32 de ani, a povestit că a fost nevoit să se lupte timp de 15 minute pentru a scoate „monstrul” din apă, după ce a primit şi ajutorul prietenilor care îl însoţeau.

[pull_quote_center]Era ultima zi a excursiei şi m-a trezit sunetul alarmei de la mulineta mea, la ora 5.00 dimineaţa. Mi-am dat seama că ceva muşcase momeala şi trăgea în partea opusă. Cu ajutorul unor colegi pescari, care au auzit şi ei zgomotul, am reuşit să scoatem peştele din apă, la a treia încercare[/pull_quote_center]

Somnul, care a fost capturat în apele lacului Thetford, Norkfolk, avea o greutate de 54 de kilograme şi o lungime de aproape doi metri. Exemplarul a fost botezat Duke, înainte de a fi eliberat din nou în apele lacului.

- Advertisement -
Sourcegandul

ULTIMELE ȘTIRI

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp pentru a ajunge la un acord

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp la dispoziţie pentru ajungerea la un eventual acord privind relaţiile post-Brexit, în contextul...

O aplicație pentru smartphone care ar putea ajuta oamenii să zboare iarăși

O aplicație pentru smartphone care ar putea facilita pasagerilor companiilor aeriene internaționale să arate în siguranță că au respectat cerințele de testare...

Un român printre cei mai periculoși agresori sexuali din Marea Britanie și Europa

Un bărbat de 56 de ani din Vișeu de Sus, județul Maramureș, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și lipsire...

Aproape 200 de aeroporturi din Europa sunt “în pragul falimentului”

Aproape 200 de aeroporturi din Europa se vor confrunta cu posibilitatea intrării în insolvenţă în următoarele luni, dacă traficul de pasageri nu începe...

Related news