11.1 C
London
Thursday, October 29, 2020

Cea mai frecventă greşeală pe care o fac românii faţă de Regatul Unit

- Advertisement -
- Advertisement -

În 1 mai 1707, Anglia s-a unit cu Scoţia sub numele de Marea Britanie.

Regatul Unit este numit, în mod obişnuit, în româneşte, Marea Britanie, însă acest fapt constituie o eroare majoră întrucât Marea Britanie desemnează doar Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor.

Regatul Unit nu trebuie însă confundat cu Regatul Marii Britanii (dinainte de 1801; format prin unificarea coroanelor Angliei şi Scoţiei), nici cu Anglia – una din ţările constituente, statul britanic modern fiind rezultatul unirii dintre monarhiile Marii Britanii şi Irlandei.

Regatul Unit de acum s-a construit în jurul regatelor independente ale Angliei şi Scoţiei, ambele existente încă din secolul al X-lea. Ţara Galilor face parte din Regatul englez începând cu 1535. Prin Legea Uniunii din 1707, Anglia şi Scoţia se unesc de drept sub un singur monarh, formând Regatul Marii Britanii; cele două regate fuseseră conduse de acelaşi monarh încă din 1603.

După aproape un secol, în 1800, parlamentul a votat aşa-numita Legea Uniunii, prin care numele ţării se schimba din nou, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei. Se consfinţea astfel trecerea Irlandei sub controlul englez, proces care s-a desfăşurat treptat între secolele al XII-lea şi al XVII-lea.

Cu toate acestea, disensiunile interne privind felul cum este guvernată Irlanda au dus la proclamarea independenţei Irlandei în 1922, care păstra un statut de dominion. Partea de nord (Irlanda de Nord) a rămas în componenţa Regatului Unit, aceasta determinând modificarea denumirii statului în forma lui actuală, de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

- Advertisement -
Sourcedescopera

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news