10.1 C
London
Wednesday, January 20, 2021

Căsătoriile forţate oficiate pe internet iau amploare în Marea Britanie

- Advertisement -

Tot mai mult copile musulmane din Marea Britanie sunt obligate de părinţi să se mărite pe internet sau la telefon, un fenomen îngrijorător care ia amploare, au avertizat luni două organizaţii caritabile citate de Reuters.

Imami din Marea Britanie şi din străinătate oficiază ceremonii de căsătorie pe Skype, iar soţilor li se promit vize pentru Regatul Unit.

Într-una dintre situaţiile întâlnite de un ONG, o fată de numai 11 ani din Londra s-a măritat pe Skype cu un bărbat de 25 de ani din Bangladesh, a povestit fondatoarea organizaţiei neguvernamentale Freedom, Aneeta Prem.

- Advertisement -

Copila nu a înţeles semnificaţia evenimentului atunci, dar a contactat ONG-ul după ce a citit o carte despre căsătorii forţate primită de fratele ei la şcoală.

Căsătoriile forţate afectează mai multe comunităţi din Marea Britanie, dar cele pe Skype vizează numai fete musulmane, deoarece restul religiilor necesită ca mirele şi mireasa să fie prezenţi fizic în cursul ceremoniei, au explicat activişti pentru drepturile omului.

Marea Britanie a scos căsătoriile forţate în afara legii în 2014. De asemenea, este ilegal ca cineva să fie scos din ţară pentru a fi obligat să se căsătorească împotriva voinţei sale.

Potrivit lui Prem, căsătoriile pe Skype sunt preferate de unele familii pentru că sunt şanse mici să fie prinse.

Potrivit ONG-ului, mii de fete britanice sub 18 ani ar fi obligate anual să se căsătorească.

Unitatea de luptă împotriva căsătoriilor forţate din Marea Britanie a confirmat că a întâlnit cazuri de căsătorii pe Skype. “Căsătoria forţată este o practică aberantă, care este complet inacceptabilă şi nu va fi tolerată în Marea Britanie, indiferent cum se desfăşoară aceasta”, a dat asigurări Ministerul de Interne, care a precizată că astfel de ceremonii oficiate pe Skype pot fi tratate ca infracţiuni.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourceadevarul

ULTIMELE ȘTIRI

Related news