7.4 C
London
Monday, October 26, 2020

Carnavalul Notting Hill din Londra a fost anulat

- Advertisement -
- Advertisement -

Carnavalul Notting Hill programat anual în cartierul cu același nume din Londra, Marea Britanie, a fost anulat în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus.

Este pentru prima oară în istoria de 54 de ani a acestui carnaval când festivitățile la care participau anual sute de mii de persoane a fost anulat, notează TimeOut.

Este cea mai tristă veste pentru toți: Carnavalul Notting Hill a fost anulat pentru prima dată în istorie”, au anunțat, joi, organizatorii carnavalului.

Astfel, cel mai mare festival stradal din Europa a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, cu toate că organizatorii au sperat până în ultimul moment ca acesta să se poată desfășura la temenul stabilit, 30-31 august 2020.

În schimb, organizatorii au afirmat că speră să planifice un eveniment alternativ pentru „a aduce spiritul carnavalului la oameni în siguranţa caselor lor şi să-i facă să se simtă conectaţi şi angajaţi”.

Evenimentul anual a început în 1959 la St. Pancras – în nodul Londrei – cu scopul de a impulsiona relaţiile dintre muncitorii britanici şi cei caraibieni.

În 1966, carnavalul s-a mutat în cartierul Notting Hill, iar de atunci popularitatea sa nu a încetat să crească.

Evenimentul s-a transformat într-o mare celebrare multiculturală, cu un impact economic estimat la 93 de milioane de lire pentru capitala britanică.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Marea Britanie va începe să vaccineze personalul medical împotriva coronavirusului

Toţi angajaţii din sistemul medical din Marea Britanie vor fi vaccinați împotriva coronavirusului peste câteva săptămâni, anunţă Guvernul Marii Britanii, potrivit Mediafax,...

Restaurantele din Londra se mută în stradă pentru cei care vor să iasă în oraş

Restricţiile impuse de autorităţi la Londra i-au obligat pe patronii de restaurante să fie inventivi. Pentru a-şi spori capacitatea de servire, ei...

Mii de protestatari anti-lockdown au ieșit în centrul Londrei

Mii de persoane au ieșit în stradă, sâmbătă, la Londra, pentru a protesta împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea pandemiei de...

Marea Britanie a înregistrat sâmbătă peste 23.000 de noi infecţii

Marea Britanie a înregistrat sâmbătă peste 23.000 de noi infecţii, iar autorităţile intenţionează să impună carantină de 7 sau chiar 10 zile.

Related news