14.7 C
London
Friday, October 30, 2020

Britanicii au inventat pastila contra dependenţei de alcool

- Advertisement -
- Advertisement -

[quote_box_center]O pastilă cu administrare zilnică ar putea fi prescrisă persoanelor care consumă cantităţi mari de băuturi alcoolice cu scopul de a le ajuta pe acestea să îşi învingă dependenţa de alcool, au anunţat cercetătorii din Marea Britanie.[/quote_box_center]

Tableta, comercializată sub denumirea Nalmefene, ar putea fi prescrisă în viitorul apropiat persoanelor alcoolice, a precizat National Institute of Health and Care Excellence (Nice) din Marea Britanie, în noul ghid de recomandări al acestei organizaţii.

Aproximativ 600.000 de persoane din Anglia şi Ţara Galilor ar putea beneficia de acest medicament în lupta lor contra dependenţei de alcool. Pastila a fost creată de compania Lundbeck.

Medicamentul reduce pofta de alcool a unei persoane, prin controlarea mecanismului cerebral de recompensare.

[pull_quote_center]Potrivit noului ghid de recomandări întocmit de organizaţia Nice, medicamentul Nalmefene va reprezenta o opţiune medicală viabilă şi puţin costisitoare pentru persoanele care consumă cantităţi mari de alcool, dar el nu va fi prescris în cazul persoanelor care necesită o detoxifiere imediată.[/pull_quote_center]

Experţii britanici consideră, de asemenea, că noul medicament va putea fi prescris acelor persoane alcoolice care au realizat deja primii paşi spre vindecare, după ce au solicitat ajutor medical de specialitate.

- Advertisement -
Sourcemediafax

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news