13.2 C
London
Sunday, October 24, 2021
13.2 C
London
Sunday, October 24, 2021

Brexit: Londra este gata de un compromis

Săptămâna aceasta are loc, la Londra, o nouă rundă de negocieri între Regatul Unit și Bruxelles vizând ajungerea la un acord final post-Brexit privind viitoarele relații bilaterale după plecarea definitivă a Londrei din Uniunea Europeană.

Aceste negocieri, se știe, bat pasul pe loc de mai multe luni, între pozițiile celor două părți existând deosebiri fundamentale în dosare precum cele privind comerțul, pescuitul, o concurență echitabilă, acceptarea organismelor juridice europene pentru soluționarea unor eventuale litigii.

- Advertisement -

Există întotdeauna diferende, sunt întotdeauna obstacole ce trebuie depășite”, a declarat ministrul britanic al Mediului, George Eustice; “Dar, a adăugat el, cred că de acum există bunăvoința de ambele părți pentru a obține progrese”.

Inclusiv premierul Boris Johnson s-a arătat optimist în privința perspectivelor de a se ajunge la un acord post-Brexit, afirmând – în opinia unor comentatori prea timpuriu – că “marile linii sunt destul de clare, nu rămâne decât să fie definitivat”.

Poziție nuanțată a lui Michel Barnier

Negociatorul-șef din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat agenției Reuters: “Sunt foarte bucuros să revin la Londra pentru negocieri. Activitatea noastră continuă”, a adăugat el.

Până acum, negocierile s-au poticnit mai ales din cauza dosarului privind pescuitul, cel al liberei concurenţe și în chestiunile privind mecanismele de reglementare a litigiilor, a reamintit negociatorul european.

În privința pescuitului, a reamintit ministrul britanic George Eustice, “noi am fost întotdeauna deschiși pentru o abordare rezonabilă, vizând acorduri ce ar putea rămâne în vigoare, spre exemplu, 2-3 ani… Problema este să știm care sunt acordurile de partaj, care este dimensiunea accesului reciproc pe care îl autorizăm în apele celeilalte părți, probleme discutabile anual, sau vom ajunge la un acord de parteneriat care să definească regulile de baza ale modului în care abordăm această chestiune”.

Aici se află de fapt cheia abordării dosarului privind pescuitul. Perspectiva unui acord pe termen mai lung cu UE privind împărțirea pescuitului este un element important pentru obținerea unui compromis.

Încă un obstacol: luni, Camera Lorzilor va dezbate un proiect de lege privind accesul pe piața internă europeană, o lege care ar permite Regatului Unit să repună în cauză unele părți ale acordului de divorţ semnat la începutul anului de către Johnson și care alarmează liderii europeni.

Nu o dată, Michel Barnier a subliniat că textul acordului, inclusiv în problema accesului pe piața internă europeană, nu este revizuibil, nu vor fi reacceptate fostele facilități de care Regatul Unit a beneficiat ca membru al UE.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: