9.4 C
London
Tuesday, October 27, 2020

Brexit amânat, Marea Britanie rămâne în UE, cel puțin până în 2019

- Advertisement -
- Advertisement -

Marea Britanie ar putea rămâne membră a Uniunii Europene până la sfârşitul anului 2019, afirmă oficiali guvernamentali de la Londra, explicând că ministerele britanice nu sunt pregătite pentru detaşarea de instituţiile europene, relatează publicaţia The Sunday Times.

Premierul Theresa May ar fi urma să declanşeze procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană în ianuarie 2017, prin activarea Articolului 50. Negocierile până la ieşirea efectivă a ţării din UE ar urma să dureze cel mult doi ani.

În pofida presiunilor politice intense pentru a menţine acest calendar, Theresa May ar anunturiuk.com activarea-Articolului-50putea amâna activarea Articolului 50, întrucât noul Minister britanic pentru negocierea ieşirii din UE şi Departamentul guvernamental pentru Comerţ Internaţional nu sunt pregătite, au declarat sursele citate.

Printre argumentele în favoarea amânării figurează şi alegerile programate în Franţa şi Germania în 2017. “Nu pot fi iniţiate negocieri atât timp cât nu ştii cu cine“, a declarat un oficial din districtul financiar al Londrei”, potrivit Mediafax.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Ministrul de interne, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români

Ministrul de interne, Priti Patel, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români. Militanții fac apel la secretarul de interne pentru...

Un român și un albanez au vândut în Romania droguri aduse din Marea Britanie

Un român și un albanez au vândut în județele Argeș și Vâlcea cantități importante de droguri aduse din Olanda și Marea Britanie....

Totul este ridicol, nu ar trebui să fim în lockdown (video)

Restricțiile impuse de autoritățile din Marea Britanie pe mai multe nivele, după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut foarte mult în...

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile. Cei care intră în Marea...

Related news