Numărul persoanelor infectate de noul coronavirus în Regatul Unit se situează “probabil” între 5.000 şi 10.000 de persoane, a estimat Guvernul, deşi numărul oficial este de 590 de îmbolnăviri.
Premierul Boris Johnson a anunţat trecerea la o nouă fază a planului său de acţiune, destinat să întârzie vârful crizei, cu scopul de a scuti de presiune serviciile de sănătate.
“Este cea mai rea criză de sănătate publică a acestei generaţii“, a declarat el într-o conferinţă de presă la sediul din Downing Street.
Deocamdată nu vor fi interzise adunările şi nici nu vor fi închise şcolile, a afirmat Johnson. Concret, Guvernul recomandă ca toţi cei care prezintă simptome, chiar dacă uşoare, să se izoleze timp de şapte zile.
De altfel, Comisia electorală a scris Guvernului recomandând să amâne alegerile locale din mai pentur septembrie.
Mai mulţi experţi din sistemul de sănătate publică au criticat răspunsul Regatului Unit în faţa crizei, caracterizându-le insuficiente.