7.7 C
London
Sunday, November 29, 2020

Boris Johnson a promis cânt va lua sfârști noul lockdown

- Advertisement -

Noul lockdown care va intra în vigoare joi în Anglia pentru a ţine sub control al doilea val al pandemiei de COVID-19 va lua sfârşit ”în mod automat” la 2 decembrie, a promis miercuri premierul britanic Boris Johnson, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Aceste măsuri din toamnă vizând combaterea creşterii (numărului de cazuri de COVID-19) vor expira automat pe 2 decembrie”, a indicat liderul conservator în faţa membrilor Camerei Comunelor, înaintea votului privind acest al doilea lockdown din Anglia.

- Advertisement -

El s-a declarat optimist în legătură cu perspectivele pe termen lung în pofida faptului că pandemia creează probleme grave pe termen scurt.

Deşi acum sunt mai optimist privind viitorul pe termen mediu şi lung decât am fost timp de multe luni, nu poate exista niciun dubiu că situaţia de astăzi este gravă şi că nevoie de acţiune este acută”, a spus Johnson.

Într-un mesaj video difuzat anterior la conferinţa anuală a organizaţiei patronale CBI, Boris Johnson dăduse deja asigurări că lockdownul din Anglia va fi ridicat pe 2 decembrie, el mulţumind companiilor pentru ”eforturile eroice” făcute de la începutul pandemiei.

Aceste declaraţii diferă de cele ale ministrului Michael Gove, responsabil pentru coordonarea acţiunii guvernamentale, care duminică a indicat că lockdownul din Anglia s-ar putea prelungi dincolo de 2 decembrie, în funcţie de evoluţia situaţiei COVID-19.

Celelalte componente ale Regatului Unit – Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – au propriile lor politici şi în ultimele săptămâni au introdus restricţii mai dure cu privire la limitarea răspândirii COVID-19.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Peste 150 de arestări la proteste anti-lockdown (video)

Manifestanții au mărșăluit prin oraș scandând „libertate”, iar unii purtau pancarte pe care scria „încetati să ne mai controlati”.  Peste 150 de persoane au fost...

Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19

Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, iar livrările vor începe în câteva ore de la autorizarea acestuia,...

Relaxarea de Crăciun poate duce la al treilea val de covid-19

Grupul științific SAGE al guvernului îl avertizează pe Boris Johnson că planul pentru Crăciun riscă „să transforme victoria în înfrângere” și să provoace un...

Cea mai gravă recesiune din Marea Britanie, din ultimii 300 de ani

Ministrul de Finanțe britanic, Rishi Sunak, a anunțat că Marea Britanie trece prin cea mai gravă recesiune din ultimii 300 de ani. Totodată, el a declarat...

Related news

Vaccinul anti-Covid obligatoriu pentru călătoria cu avionul

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile operate de Qantas, a anunțat...

Simulări de controale de frontieră Brexit la tunelul Canalului Mânecii

Întârzierile mari la M20 ieri au fost cauzate de oficiali francezi care au efectuat teste de control al frontierei Brexit la tunelul Canalului Mânecii. Cozile...

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt și riscă să își piardă slujba după ce a încercat să cumpere o cutie de...

Marea Britanie a anunțat tăierea bugetului pentru ajutoare externe

Marea Britanie și-a redus miercuri angajamentul pentru ajutoare externe de la 0,7% la 0,5% din PIB, provocând demisia unui ministru și critici din partea...