12.9 C
London
Friday, October 22, 2021
12.9 C
London
Friday, October 22, 2021

Boris Johnson, a doua zi la Terapie Intensivă, susţinut de britanici

Boris Johnson a început miercuri a doua sa zi de terapie intensivă, unde se luptă cu noul coronavirus care a contaminat peste 55.000 de persoane în Marea Britanie şi a făcut aproape 6.200 de morţi printre compatrioţii săi.

El a continuat să lucreze pentru voi… Acum rugaţi-vă pentru el“, a scris pe prima pagină tabloidul The Sun în ediţia sa de miercuri.

- Advertisement -

Daily Express a dat asigurări că “Boris îşi va reveni” şi a ilustrat prima pagină cu o fotografie cu o echipă de îngrijitori cu echipament de protecţie împotriva noului coronavirus şi cu mesajul: “Revino-ţi repede, Boris“.

Şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, desemnat să îl înlocuiască pe Johnson, a recunoscut că a fost şocat când a aflat de spitalizarea liderului de 55 de ani. “Nu este doar şeful nostru, este şi un coleg şi un prieten. Este un luptător care va învinge“, a spus el într-o conferinţă de presă.

Marea Britanie nu a atins încă vârful pandemiei

Internat duminică la Spitalul St. Thomas din Londra, Boris Johnson “primeşte un tratament standard cu oxigen şi respiră fără nicio asistenţă. Nu a avut nevoie de ventilare mecanică sau de ajutor respirator noninvaziv“, a explicat marţi purtătorul său de cuvânt. El este într-o stare “stabilă” şi “are moralul bun“, a dat asigurări purtătorul de cuvânt.

Autorităţile britanice apreciază că Regatul Unit se va confrunta cu vârful pandemiei în următoarele zile.

Dominic Raab va avea responsabilitatea de a lua o eventuală decizie de prelungire a măsurilor de izolare, cu consecinţe economice şi sociale foarte dureroase. “Suntem cu aproape două săptămâni în urma Franţei, cu câteva săptămâni în urma Italiei în privinţa cifrelor” de contaminări şi de decese, a declarat consilierul ştiinţific al guvernului, Patrick Vallance, prezent alături de Raab.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: