7.4 C
London
Monday, October 26, 2020

Banca Centrală a Chinei vrea să lanseze la Londra titluri de stat denominate

- Advertisement -
- Advertisement -

Banca Centrală a Chinei (PBOC – People’s Bank of China) intenţionează să lanseze în curând la Londra titluri de stat pe un an, în valoare de până la 513 milioane de lire sterline, fiind pentru prima dată când aceasta emite astfel de obligaţiuni în afara ţării, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Luna trecută, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a efectuat o vizită la Beijing, în cadrul căreia a sprijinit obiectivul capitalei Marii Britanii, de a-şi întări poziţia de centru financiar global, prin atragerea băncilor din China şi prin încurajarea tranzacţiilor în yuani.

Tranzacţia va fi finalizată luna aceasta. Grupul bancar chinez ICBC şi banca britanică HSBC vor fi intermediarii tranzacţiei

Marea Britanie este unul dintre cei mai mari investitori europeni în China, dar şi Beijingul a investit masiv în Regatul Unit. China Construction Bank (CCB), al doilea mare creditor chinez, a devenit anul trecut prima bancă de clearing în yuani, înfiinţată oficial în Londra pentru a oferi operaţiuni de clearing şi decontare.

Numirea sprijină obiectivul capitalei Marii Britanii de a deveni cel mai important centru de tranzacţionare a yuanului din Europa, pe fondul concurenţei venite din Frankfurt, Paris şi Luxemburg.

Londra este cheie pentru internaţionalizarea monedei chineze, ţinând cont că acest oraş a fost întotdeauna un centru al tranzacţiilor valutare. Acordul va permite Londrei să ofere mai multe produse în yuani

, a declarat, recent, analistul Hu Yifan, de la compania Haitong International Securities Group Ltd. din Hong Kong.

Autorităţile de la Beijing încearcă să crească utilizarea yuanului în schimburile internaţionale, pentru a reflecta statutul de a doua economie mondială a Chinei. Unii analişti preconizează chiar că într-o zi moneda chineză ar putea rivaliza cu dolarul american, care, în prezent, este valuta de referinţă la nivel mondial.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourcecapital

ULTIMELE ȘTIRI

Marea Britanie va începe să vaccineze personalul medical împotriva coronavirusului

Toţi angajaţii din sistemul medical din Marea Britanie vor fi vaccinați împotriva coronavirusului peste câteva săptămâni, anunţă Guvernul Marii Britanii, potrivit Mediafax,...

Restaurantele din Londra se mută în stradă pentru cei care vor să iasă în oraş

Restricţiile impuse de autorităţi la Londra i-au obligat pe patronii de restaurante să fie inventivi. Pentru a-şi spori capacitatea de servire, ei...

Mii de protestatari anti-lockdown au ieșit în centrul Londrei

Mii de persoane au ieșit în stradă, sâmbătă, la Londra, pentru a protesta împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea pandemiei de...

Marea Britanie a înregistrat sâmbătă peste 23.000 de noi infecţii

Marea Britanie a înregistrat sâmbătă peste 23.000 de noi infecţii, iar autorităţile intenţionează să impună carantină de 7 sau chiar 10 zile.

Related news