6.1 C
London
Thursday, January 21, 2021

Aterizare forţată pentru un avion care efectua o cursă Londra-Florenţa

- Advertisement -

[quote_box_center]Un avion care efectua o cursă Londra-Florenţa a fost nevoit să se întoarcă din drum după ce o bucată din aripa stângă s-a rupt la decolare. Niciun pasager nu a fost rănit în timpul incidentului[/quote_box_center]

Pasagerii unui zbor de la Londra la Florenţa au trecut prin clipe de coşmar după ce o bucată de circa doi metri din aripa stângă a aeronavei în care se aflau s-a rupt, scrie The Telegraph.

- Advertisement -

Aeronava a survolat câteva minute deasupra estuarului Tamisei înainte de a efectua o aterizare de urgenţă.

Niciunul dintre cei 61 de pasageri nu a fost rănit în timpul incidentului.

[pull_quote_center]La decolare s-a auzit un sunet ciudat, apoi o bubuitură. O bucată de aproape doi metri din aripa stângă s-a rupt şi atârna. Se pare că pistoanele hidraulice s-au rupt pentru că atârnau şi ele. Pasagerii au alertat însoţitorii de bord care l-au informat pe căpitan[/pull_quote_center]

Un purtător de cuvânt al CityJet a comentat ulterior că echipa a urmat procedurile standard. Cei de la turnul de control au fost informaţi, iar aeronava s-a întors şi a efectuat o aterizare normală

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Related news