4.2 C
London
Wednesday, December 2, 2020

Airbus avertizează că se va retrage din Marea Britanie

- Advertisement -

Grupul aeronautic multinaţional Airbus a avertizat, că se va retrage din Marea Britanie în cazul în care Guvernul de la Londra părăseşte piaţa unică europeană şi uniunea vamală fără un acord de tranziţie după ieşirea din Uniunea Europeană.

Conducerea companiei Airbus a elaborat un raport de evaluare a riscurilor ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

Potrivit evaluării, ieşirea Marii Britanii din piaţa comunitară şi din uniunea vamală europeană fără un acord de tranziţie ar genera “perturbări grave şi întreruperi ale producţiei din Marea Britanie“.

- Advertisement -

Acest scenariu ar forţa Airbus să reanalizeze situaţia investiţiilor în Marea Britanie şi prezenţa pe termen lung în această ţară“, precizează compania aeronautică, subliniind, potrivit BBC, că avertismentul nu este parte a unui “proiect al temerilor“, ci “apariţia unei noi realităţi“.

Marea Britanie urmează să iasă din Uniunea Europeană în martie 2019.

Guvernul de la Londra negociază rămânerea parţială, prin parteneriate speciale, în piaţa unică europeană şi în uniunea vamală, post-Brexit, dar liderii UE vor condiţiona acest lucru de contribuţii britanice la bugetul comunitar şi de acceptarea liberei circulaţii a persoanelor, mărfurilor, capitalului şi serviciilor.

Grupul aeronautic european Airbus are aproximativ 14.000 de angajaţi şi 25 de unităţi de producţie în Marea Britanie.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Facebook lansează în Marea Britanie, în luna ianuarie Facebook News

Facebook a anunţat astăzi, lansarea în Marea Britanie, în luna ianuarie, a serviciului său de ştiri Facebook News. Acesta difuzează articole din media preluate...

În UE, vaccinarea anti-COVID va începe în 2021

Vaccinul împotriva COVID dezvoltat de Pfizer și BioNTech va putea primi autorizarea în UE până la finalul anului, în vreme ce serul celor de...

Magazinele Debenhams vor fi închise în urma eşuării eforturilor de salvare

Magazinele Debenhams vor fi închise după eşuarea eforturilor de ultim moment pentru salvarea acestora, iar toţi cei 12.000 de angajaţi îşi vor pierde probabil...

Un patron din Marea Britanie, vrea să-și transforme barul în biserică

Pandemia de coronavirus i-a determinat pe patronii de restaurante să ia măsuri disperate pentru a-și salva afacerea. Este și cazul unui bărbat din Marea...

Related news

Guvernul britanic investește în diversificarea industriei de comunicații 5G

Lipsa investițiilor multiple în cercetare a dus la polarizarea unor tehnologii, precum 5G, care acum a devenit foarte importantă la nivel global. Marea Britanie...

Români din Diaspora au marcat Ziua Națională, în ciuda restricțiilor (video)

Români din Diaspora au marcat Ziua Națională, în ciuda restricțiilor din țările de adopție, prin mutarea evenimentelor în mediul online. O astfel de inițiativă...

Pandemia de coronavirus se apropie deja de final

Bill Gates, cofondator al Microsoft Corporation și cel de-al doilea în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, după Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a...

Regina Elisabeta renunță la tronul Marii Britanii

Regina Elisabeta îl va face „mai devreme sau mai târziu” pe prințul Charles Regent. În același timp un număr din ce în ce mai...