3.1 C
London
Friday, December 4, 2020

2020, ultimul an în care studenții români primesc împrumuturi guvernamentale

- Advertisement -

Acesta este ultimul an universitar în care studenţii români primesc împrumuturi guvernamentale pentru studii în Marea Britanie. Din anul 2021 românii vor fi considerați studenţi internaţionali, iar taxele universitare nu vor mai fi sprijinite de statul britanic.

Amalia Farcaş este unul din cei 9.000 de tineri care pleacă să studieze în afara ţării. Are 19 ani şi a absolvit Colegiul Naţional de ArteRegina Maria” din Constanţa, secţiunea teorie muzicală pian şi flaut, potrivit mediafax.ro.

- Advertisement -

Şi-a dorit să se înscrie la Facultatea de Arte din Constanţa, dar a renunţat la această opţiune din cauza numărului limitat de locuri, dar şi a oportunităţilor limitate de angajare la terminarea studiilor.

Prietenii din Marea Britanie au îndemnat-o să prindă ultimul tren către universităţile din ţara în care şi ei studiază.

A aplicat pentru Facultatea de Regie şi Film din Coventry şi Londra, iar în câteva zile o să afle dacă a fost admisă pentru anul universitar care începe în ianuarie 2021.

Mi-aş dori să rămân în Anglia pentru că tocmai de aceea plec. Am mult mai multe oportunităţi şi mult mai multe opţiuni. Acolo aş putea să-mi continui visul şi drumul pe care am început să merg fără niciun fel de problemă, fără dar şi poate. În timp ce în România cu greu îţi găseşti să lucrezi în domeniul în care ţi-ai terminat studiile pentru că ţi se cere experienţă. Înscrierea la facultate presupune un concurs de dosare, dacă aş putea să-l numesc aşa, care se realizează on-line”, a declarat Amalia Farcaș.

În anii trecuţi, sesiunea din ianuarie era dedicată în general masternzilor. Anul acesta, din cauza Brexitului, universităţile au suplimentat locurile la faculăţi pentru a putea primi cât mai mulţi studenţi.

Andreea Nelson Twakor este agent British Council în România şi a ajutat-o pe Amalia şi pe alţi viitori studenţi să-şi depună dosarele la specializările pe care le doresc să le studieze în afara ţării.

Aş aprecia că în judeţul Constanţa, undeva la peste 500 de tineri au ales să studieze în UK şi probabil mai mulţi în Europa. Dar dacă ne referim strict la Marea Britanie, undeva la peste 500 de viitori studenţi vor începe anul întâi, au început deja anul întâi, fie în septembrie sau îl vor începe în ianuarie 2021”, a spus Andreea Nelson Twakor.

Medicina este singura facultate la care viitorii studenţi trebuie să susţină admitere, celelalte specializări sunt accesate doar prin concurs de dosare.

În topul preferinţelor studenţilor se află specializări precum computer science, business, criminologie, turism şi medicină.

Până la 30.000 lire pe an ar trebui să scoată din buzunar un părinte, pentru a-i plăti taxele universitare copilului lui în Anglia, din septembrie anul viitor.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Meciul Arsenal – Rapid Viena din Europa League s-a joacat cu spectatori (video)

Meciul din Europa League, dintre Arsenal Londra și Rapid Viena, a avut loc cu suporteri în tribune, după ce lockdown-ul s-a încheiat în Marea...

Boris Johnson ar putea să se vaccineze împotriva Covid-19 în direct la TV

Premierul Boris Johnson și ministrul britanic al Sănătății se vor vaccina în direct, la televiziune, împotriva COVID-19, pentru a da un exemplu, potrivit unui...

Guvernul de la Londra este pregătit să-i ajute pe angajaţii lanţului britanic de magazine Debenhams

Guvernul de la Londra este pregătit să-i ajute pe angajaţii afectaţi de decizia închiderii lanţului britanic de magazine Debenhams, a anunţat un purtător de...

Casele din Marea Britanie, mai scumpe cu 6,5%

Prețurile caselor din Marea Britanie sunt cu 6,5% mai mari decât în ​​urmă cu un an, ceea ce reprezintă cea mai rapidă creștere din ultimii șase ani, a...

Related news

Noul restaurant al lui Gordon Ramsay va avea în meniu un burger de 80 de lire

E bine să fiți bogat - și nu prea înfometat – dacă vă gândiți să vă înfruptați dintr-unul din burgerii lui Gordon Ramsay. Celebrul chef...

Cei care doresc să lucreze în Marea Britanie trebuie să aplice on-line pentru viza de muncă

Din 1 decembrie, cetățenii străini, inclusiv cei din Uniunea Europeană, care doresc să lucreze în Marea Britanie de la 1 ianuarie, trebuie să solicite...

Explozie puternică pe o platformă industrială din Marea Britanie (video)

Explozia a avut loc, joi, în Avonmouth, Marea Britanie, pe o platformă industrială. Zona în care a avut loc deflagrația a fost împânzită de...

Ambasada Romaniei la Londra recomanda tuturor romanilor care vor sa voteze sa aiba la ei “scrisoarea”

Deplasarea la SECȚIA DE VOTARE pentru alegerile parlamentare din România este considerată DEPLASARE ESENȚIALĂ! De aceea Ambasada Romaniei la Londra recomanda ca toti romanii...