15.7 C
London
Friday, October 30, 2020

2 milioane de lire despăgubire pentru un muncitor un muncitor român din Londra

- Advertisement -
- Advertisement -

Un muncitor român și-a pierdut un picior într-un accident dintr-o fabrică din Londra, iar firma a refuzat să-și admită vina. În plus, angajatorul nu avea nici asigurare, deși legea britanică i-o cere.

A intervenit Remus Robu, un avocat român din Londra, care preia cazurile compatrioților săi aflați în dificultate în urma unor accidente de muncă.

Cinci ani au durat ”ostilitățile”, care s-au încheiat cu 2 milioane de lire despăgubiri pentru muncitorul român. Avocatul Robu e în Marea Britanie din 1995 și a lucrat întâi într-un restaurant, apoi pe un șantier. Apoi a decis să devină avocat și a început facultatea. În paralel a lucrat ca translator la o firmă de avocatură, apoi și-a făcut stagiatura.

Din 2015 este avocat și apără drepturile muncitorilor români care nu de puține ori dau față cu o politică discriminatorie a angajatorilor față de mncitorii din Est.

Bogdan este dintr-un sat din Neamț. Nu vrea să se știe exact de unde și nici numele real.

Bogdan este un nume fictiv. Încă nu vrea să se afle despre faptul că s-a trezit milionar în lire sterline și mai important, nici că are un handicap. Cu proteza pe care o are acum, aproape că nici nu-ți dai seama că are ceva la picior.

Remus Robu, avocatul lui, a luptat cinci ani cu o firmă care nu voia practic să își recunoască vreo vină. Și care nici nu avea asigurare, care în Marea Britanie e obligatorie.

Din 2015 până acum o săptămână am negociat. A fost o perioadă lungă pentru că a trebuit să ținem toate dovezile medicale, noi a trebuit să expunem pas cu pas toate problemele pe care le-a atras acest accident.

Mă refer aici și la problemele emoționale, fiindcă prietena lui de atunci l-a părăsit. Dar asta e doar o parte. A fost și în interesul lor să tărăgăneze pe cât posibil, probabil în mintea lor a fost că o să plece înapoi în România”, povestește avocatul român.

Cazul nu a mai ajuns în instanță, suma a fost obținută prin mediere.

În ziua înțelegerii, au stat la aceeași masă de la 10 dimineața la 7 seara, discutând. A făcut diferența și o probă video pe care românii au adus-o. „Am avut niște dovezi video și am arătat că după acest accident s-a continuat același sistem de muncă. Am avut pe cineva din interior care a filmat cum cobora pe același stâlp.”, spune Remus Robu.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news