7.5 C
London
Saturday, April 10, 2021

136 de mii de persoane din Anglia sunt infectate cu COVID-19

- Advertisement -

Aproximativ 136.000 de persoane din Anglia sunt infectate cu COVID-19, conform rezultatelor preliminare ale primului studiu pe scară largă privind răspândirea bolii efectuat în Marea Britanie, transmite Reuters.

Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie estimează că aproximativ 0,24%, sau una din 400 de persoane din populaţia Angliei erau purtătoare de noul coronavirus în perioada efectuării sondajului, 26 aprilie – 8 mai.

- Advertisement -

Există însă o gamă largă de incertitudini referitoare la numărul real de persoane infectate, despre care biroul de statistică a afirmat că ar putea varia de la 76.000 la 225.000 la un interval standard de încredere de 95%.

Cifrele se bazează pe primele 7.000 de rezultate dintr-un studiu care acoperă 25.000 de persoane din 10.000 de gospodării alese la întâmplare în toată Anglia.

Guvernul Marii Britanii începe să relaxeze treptat restricţiile impuse din cauza noului coronavirus – încurajând oamenii să se întoarcă la muncă – dar, aşa cum au spus multe ţări, trebuie să se asigure că nu accelerează răspândirea bolii.

Sondajul pilot este condus de Universitatea din Oxford şi Universitatea din Manchester, alături de compania americană de date în domeniul sănătăţii IQVIA şi laboratoarele de sănătate publică, şi va fi extins în cursul anului următor pentru a acoperi Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Participanţii la sondaj sunt testaţi săptămânal în primele cinci săptămâni şi ulterior lunar, pentru a ajuta la urmărirea vitezei de răspândire a COVID-19.

Rezultatele arată doar persoanele care sunt infectate în prezent cu COVID-19, nu şi cele care s-au recuperat de boală.

Aproximativ 1,4 milioane de persoane au fost testate de la izbucnirea bolii în Marea Britanie, dintre care 223.000 au fost pozitive, potrivit datelor guvernamentale.

Sondajul colectează, de asemenea, probe de sânge.

Acestea vor permite cercetătorilor să verifice dacă oamenii au anticorpi care indică că au fost infectaţi în trecut, odată ce testele adecvate vor fi disponibile,transmite News.ro.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Related news