regatulunit.com Uniunea-Europeană-şi-Marea-Britanie-nu-au-reuşit-să-ajungă-luni-la-un-acord

Uniunea Europeană și Marea Britanie nu au reușit să ajungă luni la un acord în negocierile privind Brexit-ul, a anunțat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la finalul întâlnirii avute la Bruxelles cu premierul britanic Theresa May, transmit Reuters, AFP și dpa.

Într-o conferință de presă comună, cei doi oficiali s-au declarat încrezători în legătură cu un final ‘pozitiv‘ al primei etape a negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, chiar dacă luni nu s-a putut ajunge la un acord, așa cum se spera.

Rămân diferențe de opinie asupra a ‘două sau trei chestiuni‘, a recunoscut Theresa May, care a venit personal la Bruxelles pentru a discuta cu președintele Comisiei Europene luni, data limită fixată de europeni pentru a obține ‘progrese suficiente‘ în trei dosare considerate prioritare în negocieri: ‘factura‘ divorțului dintre Londra și UE, drepturile cetățenilor post-Brexit și gestionarea frontierei irlandeze după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar european.

Sunt și eu încrezătoare că vom încheia aceste discuții într-o manieră pozitivă”, a spus May la finalul dejunului de lucru cu Juncker.

Acesta din urmă a dat asigurări că speră ca acordul să fie atins ‘în cursul acestei săptămâni‘, ceea ce i-ar permite să-l prezinte la Summitul UE din 14-15 decembrie. ”Am avut o întâlnire constructivă. Ea (Theresa May) este un negociator dur și nu unul facil. Apără punctele de vedere ale Marii Britanii cu întreaga energie pe care știm că o are”, a declarat Juncker în fața jurnaliștilor.

În pofida eforturilor noastre și a progreselor semnificative făcute de echipele noastre în ultimele zile, nu a fost posibil să ajungem la un acord complet astăzi”, a recunoscut Jean-Claude Juncke. Va fi nevoie de ‘consultări suplimentare, de negocieri suplimentare‘, a adăugat el.

Juncker a subliniat, totuși, că pozițiile celor două părți s-au apropiat ‘de o manieră considerabilă, grație premierului britanic, grație voinței Comisiei, pentru a obține un acord corect cu Regatul Unit‘.

Nu este un eșec, este începutul ultimei runde”, a dat asigurări președintele CE, relatează Agerpres.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.