regatulunit.com Un-român-condamnat-în-România,-adus-sub-escortă-din-Marea-Britanie

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare de o instanță din România a fost prins în Marea Britanie și adus sub escortă în țară, fiind acum încarcerat.

Bărbatul de 39 de ani era urmărit internațional în baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul București, la data de 17 mai 2015. A fost condamant la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, în anul 2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup infracțional organizat, lipsire de libertate și șantaj.

Concret, acesta a fost găsit vinovat de faptul că în perioada decembrie 2003 – ianuarie 2004, prin folosirea de violențe și amenințări, a încercat să determine părțile vătămate să restituie o sumă de bani, iar la data de 5 ianuarie 2004, împreună cu alți 2 membri ai grupării, au lipsit de libertate o persoană.

Pe 6 februarie 2017, urmăritul a fost depistat în localitatea Ilford, Marea Britanie, în urma unor activități desfășurate de polițiștii români și de cei britanici, în cadrul E.N.F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams), transmite Poliția Română, într-un comunicat.

Pe 21 iunie 2017, polițiștii din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române l-au adus sub escortă în țară și l-au predat reprezentanților Administrației Națioanale a Penitenciarelor, fiind introdus într-un penitenciar, pentru executarea pedepsei.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.