regatulunit.com Un-Brexit-ABRUPT-ar-fi-un-dezastru-istoric-pentru-Marea-Britanie

Marea Britanie se îndreaptă prin Brexit spre un dezastru care ar putea echivala cu cel mai mare marasm din istoria sa dacă ministrul de finanţe Philip Hammond nu va reuşi să obţină o ieşire mai puţin abruptă din Uniunea Europeană, consideră William Hague, fost lider al Partidului Conservator, transmite Reuters, conform agerpres.

William Hague, fost ministru de externe, a mai avertizat asupra pericolului ca unii susţinători ai Brexit-ului să subestimeze riscurile unei căderi economice abrupte sau chiar ale unui posibil blocaj în negocierile cu Uniunea Europeană.

Există un potenţial clar ca Brexit-ul să devină ocazia celui mai mare marasm economic, diplomatic şi constituţional din istoria modernă a Marii Britanii, cu consecinţe necunoscute pentru ţară, guvern şi proiectul Brexit însuşi‘, a scris Hague în cotidianul Daily Telegraph.

Potrivit fostului lider al conservatorilor, este nevoie de o abordare a Brexit-ului care să simplifice negocierile, să reducă necesitatea unei legislaţii pripite, să liniştească mediul de afaceri şi să includă rămânerea în piaţa comună pentru o perioadă de tranziţie.

Hague, care a făcut campanie pentru rămânerea ţării în Uniunea Europeană, l-a lăudat pe ministrul de finanţe Philip Hammond pentru că încearcă o astfel de abordare în divorţul de UE. ‘Aceasta este văzută de avocaţii de lungă durată ai ieşirii (din UE) drept o poziţie ‘soft’ sau un pas înapoi. Dar în realitate este un plan pentru a salva Brexit-ul de un dezastru care se apropie‘, consideră Hague.

Philip Hammond a afirmat că Marea Britanie ar trebui să evite perturbarea mediului de afaceri odată cu ieşirea din UE, şi că ar trebui să existe o perioadă de tranziţie pentru a permite economiilor să se adapteze.

Aceasta ar însemna că nu vor exista schimbări majore în materie de imigraţie sau reglementări comerciale după Brexit-ul prevăzut în martie 2019, cu o perioadă de tranziţie ce s-ar putea întinde până în 2022, anul viitoarelor alegeri parlamentare.

Partidul pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), care se opune apartenenţei ţării la UE, i-a cerut lui Hammond să demisioneze pentru ceea ce această formaţiune a calificat drept un plan de ‘deraiere‘ a Brexit-ului.

Facţiunea anti-Brexit din guvern, condusă de ministrul de finanţe Philip Hammond, promovează acum în mod activ confuzia şi incertitudinea, ca parte a strategiei lor de a submina negocierile pentru Brexit şi a inversa procesul‘, a susţinut UKIP.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.