regatulunit.com Sunt-țări-care-stau-la-coadă-pentru-a-negocia-acorduri-cu-Marea-Britanie

Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a declarat că alte țări din afara Uniunii Europene (UE) ‘stau la coadă’ pentru a ajunge la un acord comercial cu Marea Britanie după Brexit.

Prim-ministrul britanic, conservatoarea Theresa May, a confirmat marți într-un discurs la Londra că țara sa intenționează să părăsească piața unică europeană pentru a nu mai depinde de legislația europeană și pentru a putea controla imigrația.

Într-un articol publicat miercuri în The Daily Telegraph, Boris Johnson a scris că Marea Britanie ‘nu va mai face parte din politica comercială comună (…), iar politica noastră comercială nu va mai fi gestionată de către Comisia Europeană‘.

În principal, aceasta înseamnă că vom putea să încheiem noi acorduri comerciale în toată lumea.

Și deja fac coadă‘, a insistat șeful diplomației britanice, unul dintre principalii susținători ai taberei pro-Brexit.

Johnson mai scrie că, în virtutea normelor comunitare, Marea Britanie nu este autorizată în mod oficial să negocieze aceste noi tratate comerciale până când nu părăsește efectiv Uniunea Europeană, însă insistă că aceasta nu înseamnă că executivul de la Londra nu poate începe o analiză pe acest subiect.

Totodată, Johnson a menționat că țara sa ‘va continua să împărtășească valorile europene‘ și ‘să primească un număr mare de turiști din UE‘, insistând totodată că Londra nu ‘închide ușa‘ imigranților.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.