regatulunit.com Staţiile-King’s-Cross-din-Londra-şi-Piccadilly-din-Manchester-au-fost-închise-din-cauza-manifestanţilor

Circulaţia trenurilor a fost perturbată în Manchester şi Londra după ce manifestanţii pro-kurzi au protestat şine şi în afara staţiilor, scrie The Telegraph, conform news.ro.

Activităţile din staţia Piccadilly din Manchester au fost oprite după ce activiştii au ajuns pe şine în jurul orei 13:00 duminică. Unii protestatari au adus copiii cu ei.

Drept urmare, circulaţia a fost oprită, afectând clienţi din întreaga ţară.

Oamenii au protestat faţă de războiul Turciei împotriva kurzilor din Siria.

Un protest similar a avut loc şi în Londra la staţia King’s Cross. Staţia a fost închisă în urma protestelor. Unele trenuri şi-au schimbat traseul iar staţia s-a redeschis duminică după-amiază.

În legătură cu incidentul din Manchester, administratorul Poliţiei pentru Transportul în Marea Britanie (BTP), Mark Cleland, a spus: „Deşi apreciem şi respectăm dreptul la un protest paşnic, când acest lucru compromite siguranţa publicului şi a protestatarilor, cei implicaţi vor fi investigaţi de BTP”.

Cei implicaţi în incidentul din această după-amiază vor fi subiectul unei investigaţii intense care va avea în vedere punerea sub acuzare şi arestarea lor”, a adăugat el.

Compania naţională de transport a anunţat că trenurile circulau normal în staţia King’s Cross duminică în jurul orei 19:00, iar Piccadilly din Manchester a fost redeschisă în jurul orei 20:00.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.