regatulunit.com Obiectivele-turistice-ce-trebuie-vizitate-la-Londra

Cei care doresc să viziteze Londra trebuie să-şi facă o listă cu obiectivele turistice, dar mai ales să verifice pe ce anume merită să dea banii.

Cea mai ieftină intrare costă nouă lire sterline

Cu siguranţă, nu trebuie ratat Palatul Parlamentului (House of Parliament sau Palatul Westminster). Turul clădirii ce are o istorie de aproape 1000 de ani, include şi accesul în Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. Prin culoarele întunecate au trecut pe rând regii Marii Britanii, şefii guvernelor, dar şi arhiepiscopi ai Bisericii Anglicane. Pe scurt, o istorie trăită pe viu, care trebuie completată cu o vizită la Westminster Abbey, clădire situată în imediata vecinătate a Parlamentului.

Acesta este locul unde se află înmormântaţi regii Marii Britanii, scriitori (Charles Dickens, Jane Austen etc), dar şi Isac Newton, Charles Darwin etc. Iar, ora exactă va fi dată de bătrânul Big Ben ce veghează deasupra Tamisei, dar şi a celor două clădiri ce adăpostesc o parte din istoria britanică.

Turul ghidat pentru vizitarea Palatului Parlamentului costă 18,5 lire, iar pentru Westminster Abbey 20 de lire. Copiii care nu au împlinit 16 ani beneficiază de reduceri la accesul de la toate obiectivele turistice. Pentru a evita aglomeraţia, este recomandat să cumpăraţi biletele online, care de multe ori sunt mai ieftine decât cele achiziţionate la ghişeu.

Chiar dacă nu este în vecinătate, nu trebuie ratată schimbarea gărzii de la Buckingham.

Turiştii pot asista gratuit la acest „spectacol”, în fiecare zi (cu unele excepţii), în jurul orei 11.30. Iar, în apropiere se află High Park, o oază de verdeaţă în mijlocul unuia dintre cele mai aglomerate oraşe din Europa.

De asemenea, pe lista obiectivelor turistice trebuie trecut şi Turnul Londrei, care a fost ridicat de William Cuceritorul şi care adăposteşte nu numai copiile coroanelor regilor Marii Britanii, dar şi poveştile triste ale celor ce au fost prizonieri şi care şi-au trăit aici ultimele clipe. La acesta se poate ajunge traversând nu mai puţin faimosul London Bridge, care uneşte cele două maluri ale Tamisei.

Turnul a servit drept trezorerie, armurărie, menajerie, sediu al Monetăriei Regale, oficiu de arhive publice şi sediul Bijuteriilor Coroanei Angliei.

Însă Turnul Londrei a fost utilizat şi ca închisoare, când numeroase personalităţi căzute în dizgraţie, cum ar fi Elisabeta I, înainte de a deveni regină, au fost închise între zidurile sale.

Această utilizare a dus la expresia „sent to the Tower” (trimis în turn).

Costul unui bilet este de 24 de lire, dacă este achiziţionat online şi 28 de lire la faţa locului.

Iar pentru o întâlnire cu papirusul, sarcofagele, mumiile egiptene, dar şi cu sculpurile Greciei şi Romei antice trebuie făcută o vizită la British Museum. Accesul este gratuit.

Într-un alt colţ al Londrei, pe malurile Tamisei, se află teatrul Globe al cărui nume este legat de William Shakespeare. De altfel, acesta a fost unul dintre proprietarii teatrului, alături de câţiva dintre actori. Globe a fost construit în 1599, iar pe scena lui au fost jucate piesele scrise de Shakespeare. În 1613, clădirea a fost distrusă de un incediu, dar ulterior a fost reconstruită. Accesul în teatru şi în expoziţie costă 15 lire.

Şi dacă aţi ajuns în ţara pe unde trece meridianul zero, treceţi pe la Observatorul Astronomic de la Greenwich, unde nu numai că vă puteţi fotografia cu panoul pe care este marcată această coordonată geografică, dar veţi putea admira instrumentele cu care astronomii au făcut diverse măsurători şi au descoperit o mică parte din univers. Biletul costă 9,5 lire.

Şi nu în ultimul rând, pentru a păstra o imagine de ansamblu asupra oraşului, mergeţi la London Eye, gigantica roată care vă va purta deasupra capitalei Marii Britanii. Contra unui cost de 23,45 de lire (bilet achiziţionat online), veţi pluti timp de o jumătate de oră şi veţi putea păstra pe camera foto amintiri de neuitat.

În schimb, vizita la Muzeul Figurilor de ceară nu va corespunde aşteptărilor. Aglomeraţia şi lumina slabă va face ca pozele să nu fie unele reuşite, vizitatorii văzându-se nevoiţi să apeleze, contra cost, la fotografii muzeului pentru fotografii „profesionale”. Pe de altă parte, în preţul unui bilet standard, care costă 35 de lire dacă este achiziţionat la faţa locului, nu sunt incluse decât o parte din exponate, pentru alte expoziţii trebuind să se plătească o diferenţă de preţ.

De remarcat faptul că, din vechea expoziţie a fost scoasă figura lui Vlad Ţepeş, care era denumită Dracula.

Dacă dispuneţi de câteva zile în plus, este recomandabil să mergeţi pe cont propriu să vizitaţi Startford-upon-Avon, unde se află casa în care s-a născut William Shakespeare, castelul Warwick şi Oxford. Excursiile organizate de agenţiile de turism cuprind cele trei obiective, dar se pierde mai mult timp pe drum, decât este alocat pentru vizitarea obiectivelor turistice. O astfel de excursie organizată de agenţiile de voiaj costă 90 de lire de persoană. Preţul include transportul şi biletele de intrare la casa lui Shakespeare şi la castelul Warwick.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.