regatulunit.com O-româncă-în-vârstă-de-19-ani,-este-cea-mai-bună-balerină-din-Marea-Britanie-(video)

O româncă a câștigat echivalentul Oscarului în lumea artistică din Marea Britanie. Laureata Premiului Olivier, balerina Francesca Velicu, are 19 ani și este angajată la English National Ballet.

I-a fermecat pe critici și pe specialiștii în dans cu grația ei.

Francesca, la doar 19 ani, a primit cel mai râvnit premiu din lumea scenei britanice şi unul dintre cele mai prestigioase din lume. O sală plină de artiști, oameni de teatru și operă, a admirat-o din nou pe tânăra care, cu grația ei, taie respirația publicului atunci când dansează.

Francesca Velicu a fost una dintre cele trei nominalizări pentru celebrul trofeu care poartă numele marelui Laurence Olivier. A convins juriul prin forţa şi fragilitatea ei. Rolul care i-a adus premiul i s-a potrivit perfect. Este din spectacolul “Le sacre de printemps“.

Francesca a început să studieze baletul la București, iar în liceu s-a pregătit timp de doi ani la Bolshoi Ballet. Acum de mai bine de un an s-a alăturat English Național Ballet, unde a dansat deja rolul principal în Spărgătorul de Nuci.

Francesca petrece aproape tot timpul în sala de balet pentru ca fiecare săritură și fiecare piruetă să îi iasă perfect. Mersul pe poante e deja un mod de viață.

Premiile Olivier au fost decernate prima dată în anul 1976 pentru excelență în muzică, teatru și dans.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.