regatulunit.com Negociatorul-Uniunii-Europene-Regatul-Unit-fara-un-acord-cu-Bruxelles

Negociatorul Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat ieri ca ”se pregateste” pentru ”posibilitatea” ca Regatul Unit sa iasa din blocul comunitar fara un acord cu Bruxelles, chiar daca este un scenariu favorabil, scrie The Guardian.

Nu este optiunea mea, ar insemna o intoarcere cu 44 de ani in urma (data intrarii Marii Britanii in UE). Dar fiecare trebuie sa se pregateasca pentru asta, state, companii, iar noi trebuie sa ne pregatim tehnic”, a declarat Barnier.

Fara un acord cu UE, Regatul Unit va ajunge, in 29 martie 2019, „in regimul de drept comun al Organizatiei Mondiale a Comertului, cu relatii asemanatoare cu cele pe care le avem cu China”, a avertizat diplomatul francez.

Vineri, UE i-a dat termen de doua saptamani Londrei pentru a-si clarifica angajamentele privind termenii separarii de UE, facand din aceasta o conditie pentru acceptarea, in decembrie, a inceperii a tratativelor comerciale pe care Londra le cere cu insistenta pentru a se pregati de post-Brexit.

Vrem sa ajungem la un acord de aici in 15 zile lucratoare, in perspectiva Consiliului european din 14-15 decembrie”, a subliniat negociatorul sef al UE. Intre Londra si Bruxelles exista in special o divergenta cu privire la mijlocul de a evita o reintoarcere la ”frontiera dura” cu Irlanda.

Conflictul tragic intre protestanti si catolici nu este atat de indepartat(…) Nu voi face nimic care sa fragilizeze acest proces de pace”, a insistat Michel Barnier.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.