regatulunit.com Londra-și-UE-se-tatoneză-și-blufează-înaintea-declanșării-procedurii-de-ieșire

Deși procedura Brexit, de ieșire a Regatului Unit din UE,  ar urma să demareze peste trei luni, deja fiecare protagonist blufează sau îl suspectează pe celălalt că o face.

La ultimul summit european de la Bruxelles din decembrie, unitatea afișată de cele 27 ţări continentale ale UE faţă de cererea britanică de „divorţ“ a fost frapantă. Atât de neobișnuită încât britanicii nu și-au revenit după ce europenii au afirmat ca o singură voce că nu se pune problema permiterii accesului liber al produselor britanice la piaţa unică dacă Londra împiedică intrarea liberă a europenilor în Marea Britanie, cum s-a angajat premierul britanic Theresa May.

Ei au fost surprinși să o audă pe Angela Merkel făcând apel la „acţiune împreună” asupra viitorului statut al expatriaţilor, despre care May nu a dat nici o asigurare, dar a încercat să deschidă discuţii bilaterale pentru a diviza europenii.

Perspectiva Brexit-ului va incita UE să facă front comun? Pentru moment, Cei 27 susţin la unison că cele „patru libertăţi de circulaţie – a bunurilor, a persoanelor, a datelor și a serviciilor” sunt nedisociabile. Unitatea lor asupra subiectului s-a cristalizat în vară, când au înţeles, în special Berlinul, că cea mai mică concesie făcută Londrei va duce la implozia Uniunii.

Dacă nu vom face să fie respectate condiţiile și accesul la piaţa internă, riscăm distrugerea proiectului nostru comun, este o problemă existenţială”, subliniază la unison diplomaţii la Bruxelles. Discursul Theresei May, favorabilă unui „hard Brexit” și atitudinea ministrului său de Externe, Boris Johnson, nu au făcut decât să unească și mai mult europenii.

Bruxelles-ul ţine Londra în corzi

Unitatea este de asemenea totală pentru refuzarea oricărei discuţii parţiale atâta vreme cât Londra nu a activat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care limitează la doi ani negocierea separării. Francezul Michel Barnier, șeful european al „negociatorilor”, numit și „Mister Brexit” al Comisiei Europene, a evocat posibilitatea unui acord de tranziţie cu britanicii, negociat în paralel cu divorţul, pentru evitarea ca Londra să rămână cu statutul prea puţin de dorit de „ţară terţă”.

De partea britanică, totul pare OK în aparenţă. În septembrie, la Bratislava, la primul summit oficial redus al Celor 27 de state membre, guvernul May și-a manifestat nemulţumirea că a fost lăsată în afara discuţiilor. De această dată, nu a fost nici o reacţie când șefii de stat și de guvern ai Celor 27 au cinat împreună, în absenţa omologului lor britanic.

La Londra, purtătorul de cuvânt al premierului May a confirmat intenţiile acesteia de a activa la finele lunii martie 2017 articolul 50.

Anglocentrism

În realitate, guvernul con-ser-vator este divizat între foștii pro-„brexiști”, care cer o separare totală, și foștii susţinători ai rămânerii în UE, care, îngrijoraţi pentru economie, pledează pentru păstrarea la maximum a legăturilor cu UE. Tăcerea doamnei May asupra obiectivelor sale și reticenţa de a asocia Parlamentul agasează și conservatorii. Incertitudinile exasperează City-ul dar Downing Street afișează o indiferenţă impecabilă, potrivit media din Regat.

În timp ce europenii strâng rândurile, britanicii cred sau se conving să creadă că exigenţele lor vor constitui elementul decisiv al viitoarei negocieri. Atitudine bazată pe ideea potrivit căreia UE, talonată de populism, ar fi la ananghie, iar zona euro – în pragul falimentului. Presiunea extremei drepte asupra viitoarelor alegeri în Franţa și în Germania este prezentată ca favorabilă intereselor britanice în negocierile asupra Brexit, ca și cum Parisul și Berlinul vor trebui să se arate reconciliante cu Londra pentru calmarea propriilor xenofobi.

Deocamdată, ameninţarea populismului joacă mai mult în sens invers – europenii exclud acordarea Marii Britanii post-Brexit a unui statut mai favorabil decât cel pe care îl deţinea ca stat membru. Argumentul susţinătorilor Brexitului este că UE, din cauza excedentului său comercial cu Regatul Unit, „are mai multă nevoie”  de acesta din urmă decât invers. Realitate total diferită – UE absoarbe 44% din exporturile britanice, în timp ce Regatul Unit nu are decât 5% din exporturile blocului european.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.