regatulunit.com Lira-sterlină-s-a-redresat-marţi,-după-ce-Theresa-May-va-convoca-alegeri-anticipate

Lira sterlină s-a redresat marţi, după ce premierul Theresa May a confirmat că va convoca alegeri generale anticipate în data de 8 iunie, transmit Bloomberg şi BBC, conform agerpres.

Moneda britanică s-a apreciat cu 0,1% după acest anunţ, până la 1,2576 dolari pentru o liră.

Votul din 23 iunie 2016, când alegătorii britanici au votat în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană, a declanşat turbulenţe pe pieţele financiare globale, iar lira sterlină s-a depreciat cu 15% în raport cu dolarul.

În schimb, indicele principal FTSE 100 al Bursei de la Londra înregistra o scădere de 1,24%, la 7.237,08 puncte.

Într-o declaraţie-surpriză făcută în faţa reşedinţei sale oficiale din Downing Street, Theresa May a anunţat marţi că a decis ‘fără tragere de inimă‘ să convoace alegeri generale anticipate în data de 8 iunie şi a declarat că Executivul are planul potrivit pentru a negocia termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar că are nevoie de unitate politică la Londra.

Oficialul şi-a avertizat, totodată, oponenţii politici că greşesc atunci când cred că Marea Britanie va schimba cursul Brexitului. Totodată, May a acuzat opoziţia că slăbeşte poziţia guvernului de la Londra în cadrul negocierilor cu UE.

Prin activarea pe 29 martie a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, Marea Britanie a iniţiat un proces de negocieri care ar urma să dureze doi ani şi în urma căruia se vor stabili condiţiile ieşirii acestei ţări blocul comunitar.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.