regatulunit.com Genialitatatea-hărții-metroului-din-Londra

Istoria civilizației, în anumite privințe, este o istorie a hărților: Cum am ajuns să înțelegem lumea din jurul nostru? Una dintre cele mai faimoase hărți funcționează deoarece nu e deloc o hartă.

Designerul legendar Michael Bierut povesteşte despre succesul accidental al uneia dintre cele mai renumite hărţi din lume – harta de metrou a Londrei.

Metroul din Londra a luat fiinţă în 1908, când opt căi ferate independente au fuzionat pentru a crea un singur sistem. A fost nevoie de o hartă, astfel încât oamenii să ştie încotro călătoresc. Harta pe care au făcut-o este complexă. Se pot observa râuri, acumulări de apă, copaci şi parcuri; staţiile au fost înghesuite în centrul hărţii, iar la periferie au existat unele care nici măcar nu au încăput pe hartă.

Din punct de vedere geografic harta era corectă, însă nu prea utilă.

Intră în scenă Harry Beck. Harry Beck era un inginer proiectant în vârstă de 29 de ani, care lucrase pentru metroul din Londra. El a înţeles atunci că oamenilor care călatoresc în subteran cu trenul nu le pasă de ceea ce se întâmplă la suprafaţă. Ei vor doar să ajungă de la o staţie la alta. „Unde mă urc? La ce staţie cobor?” Sistemul este important, şi nu geografia.

El a luat această harababură ca nişte spaghete şi a simplificat-o.

Liniile merg doar în trei direcţii: ele sunt orizontale, verticale sau de 45 de grade. De asemenea, a distanţat staţiile în mod egal, a făcut ca fiecare culoare a staţiei să corespundă cu culoarea liniei, şi a rezolvat totul astfel încât să nu mai arate ca o hartă. Este ca o diagramă, asemenea unor circuite, cu excepţia că circuitele de aici nu conduc electroni, ci tuburi ce conţin trenuri, ce conduc oameni dintr-un un loc în altul.

În 1933, compania de metrou a decis să îi ofere hărţii lui Harry Beck o şansă.

The Underground a demarat un test pilot cu o mie de hărţi de buzunar. Au dispărut într-o oră. Astfel şi-au dat seama că au avut succes şi au mai tipărit încă 750.000, şi aceasta este harta pe care o vedeţi şi astăzi.

Designul lui Beck a devenit un şablon pentru modul în care folosim astăzi hărţile de metrou. Tokyo, Paris, Berlin, São Paulo, Sydney, Washington, D.C., toate transformă geografia complexă în geometrie pură.

Toate folosesc culori diferite pentru a distinge liniile de metrou, şi simboluri simple pentru a face distincţia între staţii. Se pare că toate fac parte dintr-un limbaj universal

Pun pariu că Harry Beck nu ştia ce înseamnă o interfaţă de utilizator, deşi asta a creat, iar el a luat această provocare şi a rezumat-o la trei principii care pot fi aplicate în aproape orice problemă de proiectare. Primul este focalizarea. Nu uita cine e beneficiarul proiectului. Al doilea principiu este simplitatea. Care este cea mai scurtă cale de a furniza o soluţie? În sfârşit, ultimul lucru este:modalitatea de a gândi interdisciplinar. Cine ar fi crezut că un inginer electric ar fi persoana care să aibă soluţia pentru a simplifica unul dintre cele mai complicate sisteme din lume; toate au început de la un tip cu un creion şi o idee.

Sursa: Ted.com

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.