regatulunit.com Delicioasa-budincă-de-pâine-de-Jamie-Oliver

Te-ai fi gândit vreodată că din pâine poţi să faci şi budincă. Mare bucurie pe veşnicii îndrăgostiţi de pâine şi dulciuri, de astăzi e pot mânca pe amândouă în acelaţi timp.

Înainte de a explica pas cu pas cum se face acest preparat, o să mărturisesc că budinca din pâine m-a vrăjit pe veci. Nu vreau să aud de altceva în materie de dulciuri!

Ingrediente

  • 8 felii de pâine
  • 8 găbenuşuri
  • 1 ou
  • 1 lingura de unt
  • 500 ml lapte
  • 200 g gem de caise, vişine, cireşe, nuci, etc.
  • 140 g zahăr
  • coaja rasă de la o portocală
  • 1/2 linguriţă de nucşoară
  • 1/2 linguriţă de scorţişoară
  • esenţă de vanilie

Mod de preparare

Unul înmuiat se amestecă bine cu scorţioara, nucşoara şi coaja de portocală. Din această compoziţie, puţin se foloseşte la unsul tăvi în care se va face budinca, iar cu restul de ung feliile de pâine, care mai apoi se taie pe diagonală şi se aşează în vas.

În următorul pas se bat oul şi gălbenuşurile cu zahărul, peste ele se toarnă laptele clocotit şi esenţa de vanilie, amestecând în continuu, iar toate acestea se toarnă, la final, peste feliile de pâine. Vasul în care am aşezat toate ingredinentele se bagă la cuptor, pentru 45 de minute, într-o oală umplută până la jumătate cu apă.

După trei sferturi de oră, pe suprafaţa budincii se toarnă gemul ales după propriul gust şi se mai lasă la cuptor încă 15 minute, până se rumeneşte bine. Înainte de a fi servită, se lasă puţin la răcit.

Dacă v-a plăcut acesta reteta, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.