regatulunit.com Conducerea-Registrului-Auto-Român-se-gândeşte-să-interzică-aceste-autoturismele-cu-volanul-pe-drapta

Nu ştii să apreciezi distanţa faţă de bordura din stânga, nu ştii dacă atunci când treci pe lângă nişte tomberoane aruncate pe jumătate de bandă chiar nu le loveşti iar când se apropie ameninţător un TIR, pe o străduţă îngustă, de pe contrasens nu ştii dacă ai loc, dacă mai ai loc să te mai bagi un pic către bordură sau o să te urci pe sacii de gunoi de lângă stâlp

Aşa îşi descrie pe scurt un şofer român primele experienţe la volanul unui autoturism adus din Marea Britanie, unde comenzile sunt altfel dispuse.

Un grav accident rutier în care doi soţi au ars de vii în maşină, din cauza unui şofer care conducea o maşină din Marea Britanie, readuce în discuţie tema privind conducerea pe drumurile publice a maşinilor cu volanul pe dreapta. Specialiştii spun că cele mai mari probleme sunt la depăşiri.

Autorul blogului razvanbb.ro a constatat că, deşi ”manetele sunt toate la locul lor ca şi la volanul pe stânga, pedalele în aceeaşi ordine, doar maneta schimbătorului de viteze este în stânga”, nu ai formate reflexele pentru a schimba vitezele cu mâna stângă. Acest lucru îi va încetini şoferului neobişnuit cu astfel de autoturisme procesul de schimbare a vitezei deoarece îi trebuie timp să gândească mişcările şi poziţia în care vrea să ajungă.

Ai reflexul de a schimba vitezele cu mâna dreaptă. În acest moment am o durere surdă în cot de la câte ori am încercat să reped mâna dreaptă către schimbător şi de la tot atâtea ori când portiera mi-a oprit brusc şi nemilos mişcarea mâinii

Potrivit acestuia, există o serie de manevre pe care un novice în şofatul maşinilor cu volanul pe partea dreaptă le execută cu dificultate, cum ar fi încadrarea pe breteaua din stânga, pentru a vira la dreapta, sau ”în sensul giratoriu unde trebuia să mă uit în dreapta ca să mă asigur”.

La rândul său, instructorul auto buzoian, Neculai Morteci, spune că este o adevărată piatră de încercare angajarea în depăşiri de pe scaunul din dreapta.

În România, depăşirea făcându-se prin stânga, volanul fiind în dreapta vizibilitatea este mult redusă. Pentru a se face o depăşire cât de cât în siguranţă, distanţa între cel depăşit şi cel care depăşeşte trebuie să fie mult mai mare dacat atunci când ai un autoturism cu volanul pe stânga”, spune Neculai Morteci, instructor auto.

În prezent, Registrul Auto Român este obligat să le dea aviz maşinilor deja înmatriculate în Uniunea Europeană, chiar dacă ar putea reprezenta un pericol pe şoselele din România.

Se impune doar echiparea lor cu faruri care emit un fascicul luminos orientat spre partea dreaptă a drumului, precum şi schimbarea lămpii de ceaţă de pe partea dreaptă pe stânga.

În ultimii trei ani, în România au fost înmatriculate 38.000 de maşini cu volanul pe dreapta.

Conducerea Registrului Auto Român se gândeşte să interzică aceste autoturisme după ce Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.