regatulunit.com Cade-guvernul-May,-lucrurile-nu-au-mers-şi-nu-merg-bine-pentru-Theresa-May

Departe de a fi noua Margaret Thatcher, aşa cum sugerau anul trecut unele voci entuziaste de la conservatori, premierul britanic se dovedeşte mai degrabă „piază rea” pentru partid şi pentru susţinătorii Brexitului, împingând ţara şi politica britanică într-o totală confuzie legată de direcţia şi opţiunile Londrei în contextul post-referendum

Miniştrii britanici demisionează unul câte unul, din tot felul de motive. Doi au plecat numai săptămâna trecută, inclusiv influentul ministru al Apărării. În departamentele negocierilor din procesul Brexitului, au plecat până acum trei miniştri, în cinci luni.

Partidul Conservator a reuşit să piardă majoritatea pe care o avea înainte de Brexit în Parlament, câştigată în 2015, organizând nişte alegeri (anticipate) fără sens în iunie 2017, alegeri pe care noul premier le-a văzut atunci ca pe o „oportunitate” pentru relegitimarea masivă la urne a conservatorilor, precum și a sa personală, în ideea de a avea autoritate sporită în negocierea Brexitului.

Guvernul May, ieşit oricum slăbit după alegerile neinspirate din iunie, în care conservatorii au pierdut majoritatea dar l-au „reinventat” fără voia lor, ca lider politic, pe laburistul/socialistul prăfuit Jeremy Corbyn, de 68 de ani, care era dat ca “pierdut” de propriul său partid, cu doar 7-8 luni în urmă.

Guvernul conservator este acum la mâna celor 10 parlamentari ai DUP (Democratic Unionist Party), micul partid unionist nord-irlandez de dreapta, al cincilea ca mărime din legislativ, care completează chinuit majoritatea din Camera Comunelor.

Erodarea cabinetului May se apropie de pragul critic de la care, spun analiştii politici britanici, ne putem aştepta în orice moment la o cădere a guvernului, produsă nu de opoziţie, ci de propriul partid. Un grup de 40 de parlamentari conservatori pare deja articulat ca opoziţie internă la leadershipul Theresei May, nu departe de numărul minim de 48 de parlamentari care pot contesta oficial conducerea partidului şi implicit a guvernului. Săptămânile şi lunile următoare vor fi decisive.

Theresa May înţelege, desigur, dificultatea momentului şi caută să recapteze bunăvoinţa publicului britanic cu o temă probabil reală (ingerinţa Rusiei în politica internă), dar care, paradoxal, readuce în discuţie chiar Brexitul şi campania zgomotoasă a facţiunii Boris Johnson – Nigel Farage.

N-o ajută aşadar prea mult, la capitolul imagine, nici chiar denunțarea ingerințelor Rusiei în politica Marii Britanii (dacă n-or fi fost cumva chiar la Brexitul din iunie 2016!), în ideea evidentă de a deturna atenția opiniei publice de la slăbiciunea guvernului pe care îl conduce şi de a o muta pe un alt plan de discuție, și acesta, probabil, la fel de real.

Dacă era o adevărată „Margaret Thatcher“, Theresa May ar fi denunţat ingerinţa Rusiei atunci, la referendumul pentru Brexit (la care ea s-a plasat, de fapt, în tabăra anti-Brexit), referendum care a adus-o însă, prin demisia nefericitului Cameron, în poziţia de prim-ministru.

Deci, tema ingerinţei Rusiei s-ar putea să i se întoarcă în plină figură, ca un bumerang.

Pe de altă parte, “beneficiile” de statut ale Brexitului se arată, pe scena internațională, mult mai mici decât cele promise în campania din 2016.

Marile economii ale lumii (non-europen e) nu au dat năvală la Londra să încheie acorduri bilaterale de liber schimb.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.