regatulunit.com Brexitul-văzut-prin-ochii-unui-taximetrist-român-din-Londra

Ciprian, un tânăr de 34 de ani plecat la muncă în Marea Britanie, așteaptă cu nerăbdare anul 2019 pentru că este anul în care poate solicita rezidență permanentă. Când a ajuns acolo, în 2014, ştia că se duce să lucreze în Uniunea Europeană.

Acum e cu ochii pe guvern, să afle cât de mult îl va afecta Brexit-ul. Și-a găsit ușor de lucru, l-a îndrumat un prieten venit cu un an înainte. S-a angajat în câteva zile la o mare companie de taximetrie, a primit o mașină bună și s-a apucat de treabă. Chiar dacă acasă făcuse cu totul altceva, a vândut de la frigidere până la apartamente. Acum, are rezidență provizorie pe cinci ani şi anul viitor aplică pentru cea permanentă.

Conform reglementărilor din prezent, nu se acordă greu rezidenţa, dar nu știe ce anume se va schimba odată cu Brexit-ul.

E o nebuloasă totală”, spune Ciprian. „Toată lumea e în așteptare. Am o oarecare temere pentru că nu se știe nimic clar. Nici nu mai merge treaba ca înainte, simt un recul, dar nu știu dacă e neapărat din cauza asta. Oricum, dacă înainte mai aveam clienți care spuneau că au votat Brexit-ul, toți cei cu care am vorbit în ultima vreme sunt împotrivă. Chiar am lăsat pe cineva la Westminster, în seara când a anunțat acordul Theresa May, și erau foarte mulți protestatari anti-Brexit în stradă. Așteptăm, urmărim veștile la televizor. Poate se va face un nou referendum și vor vota altfel data viitoare. Eu încă nu am drept de vot decât la alegerile locale. E o țară gri, urâtă, nu mi-aș dori să îmi petrec toată viața aici, dar e o ţară unde nimeni nu te deranjează cu nimic dacă ești corect și îţi vezi de treabă. Am colegi care sunt de mulți ani la Londra, unii chiar dinainte de libera circulație și niciunul nu se plânge. Dacă ești corect, nu vin peste tine, nu te caută, nu te verifică, nu se fac mii de controale, dar dacă te-au prins că ai greșit, te-au ars“, povestește Ciprian.

CEA MAI IMPORTANTĂ LECȚIE DE LA BRITANICI

Aici se pune accentul pe taxele plătite. Dacă ești ok, nu are nimeni nicio problemă cu tine. Dacă vii cu gândul să dai țepe, să trăiești din ajutoare, probabil că e altă poveste. Dacă ești corect și nu ești în baze de date, obții foarte ușor şi împrumuturi, de exemplu. Îți verifică credit score-ul și gata. Eu mi-am făcut un credit de 12 mii de lire pe telefon. Doar prin aplicație. Dacă faci abonament la telefon și îl plăteşti la timp, dacă ai casă cu chirie și ai contract, te ajută foarte mult. Totul se contabilizează, toate actele, toți fluturașii de salariu. Nu am întâmpinat nicio greutate, nu m-am simțit niciodată marginalizat, nu s-a uitat nimeni urât la mine pentru că sunt român. Am muncit, am plătit taxe, am direct debit la orice, trag ei banii direct din cont, indiferent dacă e vorba de abonamente sau credit la bancă.”

CÂT DE SCUMPĂ E VIAȚA ÎN LONDRA PENTRU UN ROMÂN

Ciprian nu are familie deocamdată, așa că locuiește cu chirie în regim share house. Românii obișnuiesc să stea câte 4-5 într-o casă. O cameră medie, cu tot cu utilități, costă 400 de lire pe lună. Chiria pentru o garsonieră în Londra sare de o mie de lire. Dacă vrei să-ți cumperi o garsonieră în Londra, costă 180.000-200.000 de lire. Cu aceiași bani, îți poți lua o căsuţă în afara Londrei. Chiria pentru o casă sare de 1.600 de lire pe lună.

Viață este scumpă aici, a crescut foarte mult inflația din cauza incertitudinii, a crescut mult prețul la carburant. În 2016, în ianuarie, benzina era 0,99 lire litrul. Acum, benzina a ajuns 1,28, iar motorina – 1,40. În special după referendumul pentru Brexit, au sărit prețurile”, povestește Ciprian.

Chiar și așa, nu se gândește să vină înapoi în România. Și ca el sunt mulți români: potrivit ultimelor estimări oficiale, în Regatul Unit al Marii Britanii trăiesc peste 300.000. În realitate, numărul lor este și mai mare. Chiar şi în statisticile guvernului de la Londra, românii reprezintă a doua comunitate de imigranţi ca mărime, după cea a polonezilor.

Ministerul Afacerilor Externe dă asigurări că acordul pentru Brexit, aprobat de guvernul de la Londra săptămâna trecută după o ședință-maraton, va proteja drepturile cetăţenilor români stabiliți în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020. Aceștia vor putea continuă să lucreze, să locuiască și să studieze acolo în baza obținerii unui nou statut special (settled status).

Guvernul britanic a aprobat, la jumătate acestei luni, proiectul de acord asupra Brexit-ului încheiat cu Uniunea Europeană. „Decizia nu a fost luată ușor“, a anunțat public Theresa May.

Aprobarea guvernului era necesară pentru organizarea summit-ului excepțional cu liderii europeni, care au validat, duminica trecută, acordul. Documentul mai trebuie ratificat de Parlamentul britanic, de parlamentele tuturor statelor din UE și de Parlamentul European, înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, la 29 martie 2019.