regatulunit.com Bilete-de-5-lire-la-Muzeele-Tate-din-Marea-Britanie

Muzeele Tate din Marea Britanie vor oferi bilete de intrare în valoare de 5 lire tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani pentru a promova arta în rândul acestei categorii de vârstă, relatează marţi EFE.

Măsura a fost adoptată cu scopul de a-i încuraja pe tineri să viziteze muzeele Tate Modern şi Tate Britain, din Londra, precum şi Tate Liverpool şi Tate St Ives, din Ţara Galilor.

Reducerea este disponibilă pentru tinerii din toate colţurile lumii, iar pentru a putea beneficia de ea este necesar mai întâi să devină membri ai Tate Collective.

Intrarea pentru cele patru muzee Tate din Marea Britanie este de obicei gratuită, însă pentru unele expoziţii are un cost de până la 22 de lire.

Pe lângă reducerea pentru biletul de intrare, tinerii membri ai Tate Collective vor avea reduceri la cafeneaua muzeelor, precum şi la magazinele de suveniruri.

Tate Museum a anunţat de asemenea că va numi un reprezentant pentru a susţine punctele de vedere ale celor mai tineri “la cel mai înalt nivel” în luarea deciziilor a organizaţiei.

Un post pentru care, potrivit directoarei muzeului, Maria Balshaw, va fi căutat cineva, care să aibă “un angajament şi o conexiune cu generaţia care s-a născut după 1978“.

În prezent, doar între 6 şi 10 % dintre vizitatorii acestor muzee au vârsta de sub 25 de ani, potrivit directoarei.

Matt Hancock, ministrul britanic al culturii, mediilor de comunicare şi transportului, a salutat măsura luată de Tate Museum, asigurând că “tinerii sunt liderii culturali ai viitorului“, astfel încât este “important să se facă tot posibilul pentru a sprijini creativitatea şi ideile lor

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.