regatulunit.com Bilanţul-victimelor-incendiului-din-Londra-a-ajuns-la-17-morţi

Bilanțul persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul care a mistuit un bloc cu 27 de etaje din Londra, în noaptea de marți spre miercuri, a ajuns la 17, conform ultimelor informații oferite de poliție.

Autoritățile se așteaptă ca numărul să crească, întrucât numeroase persoane sunt date dispărute sau sunt spitalizate, în stare critică, informează BBC News.

Bilanţul anterior era de 12 persoane decedate.

Serviciul Naţional Medical (NHS) din regiunea Anglia a transmis că 37 de persoane rămân în continuare spitalizate, inclusiv 17 pacienţi în stare critică.

Totodată, şeful Brigăzii de Pompieri din Londra, Dany Cotton, a precizat că operaţiunile de căutare a victimelor ar putea dura „săptâmâni“. Cotton a mai explicat că din cauza distrugerilor produse la etajele superioare ale clădirii, iniţial vor fi trimişi câini specializaţi pentru a cerceta incinta, „deoarece sunt mult mai uşori decât oamenii şi pot acoperi o zonă mai mare într-un timp mai scurt“.

Oficialul a mai declarat că un „număr necunoscut” de persoane se află în continuare în ruinele fumegânde ale clădirii Grenfell Tower. Totodată, serviciul de pompieri a precizat că salvatorii nu se aşteaptă să mai găsească supravieţuitori în interiorul clădirii.

Premierul britanic Theresa May a întreprins, joi, o vizită privată la locul unde s-a produs incendiul devastator, unde a discutat cu poliţiştii şi pompierii care au participat la operaţiunile de salvare.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.