regatulunit.com 50-de-parlamentari-s-au-întâlnit-pentru-a-discuta-cum-şi-când-ar-putea-să-forţeze-plecarea-Theresei-May

Un grup de aproximativ 50 de parlamentari ai Partidului Conservator condus de premierul Theresa May, care se opun propunerilor sale pentru un acord post-Brexit cu Uniunea Europeană, s-au întâlnit pentru a discuta cum şi când ar putea să forţeze plecarea ei din funcţie, a relatat miercuri BBC, potrivit Reuters.

Parlamentarii, care fac parte din European Research Group (Grupul de Cercetare Europeană – ERG), un grup anti-UE din Partidul Conservator, s-au întâlnit marţi noapte şi au discutat deschis despre viitorul premierului May ca lider, a spus o sursă anonimă citată de BBC.

Unii dintre participanţii la întâlnire au spus că au înaintat deja scrisori pentru o moţiune de cenzură împotriva şefei guvernului, a mai afirmat sursa citată. Conform regulilor Partidului Conservator, se poate organiza un scrutin pentru alegerea unei noi conduceri dacă 15% dintre parlamentarii conservatori, în prezent 48, cer un vot de neîncredere.

ERG a condamnat planurile premierului May ca Marea Britanie să rămână în zona de liber schimb pentru bunuri cu UE după ce va părăsi blocul comunitar în luna martie a anului viitor, însă membrii săi au fost la rândul lor criticaţi pentru că nu au oferit o alternativă detaliată.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.